Există  variate  clasificări  ale  stilurilor  de  învăţare. Cea mai frecvent întîlnită în literatura de specialitate se axează pe modalitatea senzorială, implicînd trei stiluri de învăţare de bază:
–  Elevul cu stilul de învăţare vizual „învaţă cu ochii”: ceea ce vede, scrie
sau citește, informaţia verbală fiind insuficientă. Memorează ușor diagramele, titlurile de capitol, locul informaţiei în manual, caiet etc.
(memorie vizuală). Evaluările scrise, de regulă, le realizează mai bine decît cele orale. Forme și metode eficiente: studiul cu textul, prezentă- rile vizuale, multi-media etc.; lucrările practice/de laborator în baza instrucţiunilor scrise; sarcinile pe suporturi materiale (pentru a putea:

reveni la conţinut). Recomandări: structurarea informaţiei verbale în suporturi de curs, scheme de reper, clustering, conspect; evidenţierea cuvintelor-cheie; utilizarea culorilor etc.
–  Elevul cu stilul de învăţare auditiv „învaţă cu urechile”: ceea ce aude,
informaţia vizuală fiind insuficientă. Preferă discuţiile (frontală, în grup). Percepe bine instrucţiunile, sarcinile verbale (memorie auditi-vă). Evaluările orale, de regulă, sînt mai rezultative ca cele scrise.
Forme și metode eficiente: brainstorming, conversaţia, expunerea
orală, jocul didactic, lucrări practice/de laborator în baza instrucţiu- nilor orale. Recomandări: repetarea ideilor principale/a întrebărilor, modelarea vocii profesorului (variaţia vitezei, volumului, intensităţii), dublarea verbală a instrucţiunilor scrise, provocarea discuţiilor, argu- mentarea ideilor noi, citirea cu voce tare etc.
–  Elevul cu stilul de învăţare practic „învaţă cu mîinile”: ceea ce atinge,
ce face singur și înţelege pentru ce îi trebuie, în baza experienţelor per- sonale. Memorează bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-a exer- sat și le-a aplicat în practică (memorie motrică).
Forme și metode eficiente: lucrările practice, de laborator; modelări.
Recomandări: implicarea personală în activităţile practice, realizarea sarcinilor ce prevăd un produs material (model, o schemă de reper, o experienţă de realizare în condiţii casnice etc.).
  De regulă, elevii posedă stiluri de învăţare combinate. De aceea trebuie să por- nim de la ideea, că nu există elev bun sau elev slab, de la recunoașterea faptului că
elevii au capacităţi cognitive diferite și stiluri proprii de învăţare.
  Reieșind din acest principiu, se recomandă ca profesorul, în activitatea sa, să determine  stilurile  de  învăţare  ale  elevilor  (prin  observare  sau  chestionare  spe- cială), să îndrume elevii cum să înveţe mai eficient în funcție de stilul personal, să stabilească strategiile corespunzătoare fiecărui stil, să proiecteze activitatea di- dactică în așa fel, încît să asigure valorificarea potenţialului elevilor, ţinînd cont de specificul fiecărui:
pe cei deștepţi – stimează-i pentru minte și dă-le permanent hrană pentru ea;
pe cei slabi – impune-i să creadă în forţele proprii și ajută-i să devină puternici;
pe cei care preferă să stea în umbră – observă-i și ajută-i să se manifeste;
pe cei somnoroși – trezește-i și energizează-i;
pe cei fosforescenţi – ajută-i să-și păstreze culorile;
pe cei aprinși – lasă-i să se răcorească, orientîndu-le energia într-o albie benefică.